Deoarece și oferta pufferelor a început să se extindă din ce în ce mai mult, am hotărât să creăm un ghid complet care cuprinde toate detaliile despre puffere, ce înseamnă ele, cum funcționează și ce trebuie să cumperi pentru centrala ta. Gândește-te la puffer ca fiind o rezervă, un loc pentru acumularea agentului termic produs de centrala termică, care așteaptă să fie folosit doar în momente în care este nevoie.
Un puffer pentru centrală se găsește atât la o centrală termică ce funcționează cu un combustibil lichid, dar și cu unul solid. Se găsește la pompe de căldură și chiar și sisteme de energie solară cu panouri solare. Principalele avantaje pe care le au pufferele este că reduc foarte mult costurile încălzirii și sunt foarte benefice pentru durata de viață a celorlalte componente din sistemul tău de încălzire.
Puffer pentru centrală – Detalii generale despre puffere
Îți spuneam că Pufferul pentru centrală prelungește foarte mult viață celorlalte componente din sistemul de încălzire. Acest lucru se datorează diminuării foarte mari a ciclurilor ON-OFF al centralei, iar datorită capacității de stocare al apei calde, centrala ta nu va trebui să funcționeze cu variații de temperatură. Pufferul va livra agentul termic numai când ai nevoie. Cele mai multe puffere au programe care nu lasă apa să fie livrată din zona de stocare decât la cererea utilizatorului.
Pufferul este instalat într-un circuit închis în sistemul de încălzire și poate fi comparat cu un amortizor dintre centrală și restul sistemului de încălzire, iar alimentarea apei despre care îți vorbeam și regimul On demand prin care acesta livrează apa se face cu ajutorul unor pompe și automatizări care diferă de la producător la producător.
Într-o variantă mai simplă: Un puffer pentru centrală este o modalitate de depozitare a apei calde care poate fi folosită pentru aceleași lucruri la care este folosită toată apa caldă din sistem. Pentru calorifer, pardoseală, conducte etc). Dacă îți dorești ca pufferul să livreze și apă caldă menajeră va trebui să instalezi un boiler termoelectric care nu este dependent de sistemul de încălzire.
Care este importanța pufferului și de ce este necesar?
Exemplu simplu de funcționare al unui puffer: O centrală clasică produce căldură în urma unui proces de ardere al unui combustibil care poate fi de mai multe tipuri. Generalist vorbind, acestea pot fi lichide sau gazoase, dar și de alte tipuri.
În timpul unei arderi eficiente, temperatura poate atinge și valori de peste 600 de grade celsius, iar flacăra emisă trebuie să fie de o culoare cu tentă de albastru. Ce informație importantă reiese din aceste detalii minore? Că arderea este curată și are loc în parametri normali. Când aceste arderi curate au loc, eficiența centralei este foarte bună, se observă și scăderi la consumul de energie sau combustibil, iar încălzirea se face foarte eficient. Cu toate acestea, pentru că acest randament să fie susținut încontinuu, ar trebui ca cererea de agent termic (apă caldă) să fie non-stop. Dar o locuință normală nu folosește apă caldă fără întreruperi.
Nu spălăm încontinuu, nu încălzim locuința fără oprire și nu facem dușuri care să dureze ore în șir. Deci cum facem să evităm pornirea și oprirea centralei de atât de multe ori pentru a păstra o eficiență și un randament ridicat?
Folosim un Puffer pentru centrală. Pentru că arderea centralei va începe în mod întrerupt, temperatura din cazanul centralei nu este constantă, deci nu poți atinge acel nivel de eficiență și mod de funcționare econom. Aici intervine pufferul. Practic, în zona de distribuție a căldurii pentru încălzirea apei, pufferul va putea păstra o temperatura constantă în toate părțile din sistem în care nu se poate întâmplă acest lucru în modul de repaus al centralei. Astfel, păstrând o temperatură constantă, centrala va putea funcționa mereu la o temperatură constantă, iar consumul de energie și combustibili va fi unul redus.
Tipuri de puffere în funcție de numărul de serpentine existente
Numărul de serpentine dictează utilizatorului și tipul de sistem în care acel puffer pentru centrală poate fi montat și folosit la capacitate optimă. În funcție de aceste serpentine, pufferul trebuie folosit fie într-un sistem de încălzire prin energie solară, fie printr-o pompă de căldură sau centrală termică(cazan).
Pufferul cu 3 serpentine – Un puffer pentru centrală cu 3 serpentine este cel mai indicat pentru a fi folosit în sistemele cu un principiu de condensare efectuat în mod direct, unde centrala termică este alimentată cu anumite tipuri de combustibili solizi, dar și lichizi. De exemplu, pentru pufferele cu 3 serpentine se poate folosi pe post de combustibil, motorină, uleiul, gazul. Aceste puffere sunt cele mai eficiente deoarece pot fi folosite și la sistemele solare și la cele cu centrale și la cele cu pompe de căldură.
Pufferul cu 2 serpentine – Pufferul ce conține doar 2 serpentine are o aplicabilitate puțin mai limitată el fiind incapabil să producă un randament eficient în sistemele cu pompă de căldură. Deci rămâne valabil doar pentru cele cu energie solară și centrală termică pe combustibil lichid sau solid.
Pufferul cu 1 serpentină – Se recomandă folosirea unui puffer cu o singură serpentină în sistemele de încălzire simple atât cu centrală termică dar și cu sistem solar.
Puffer pentru centrală fără serpentine – Aceste puffere au o funcție de protecție sporită în cazul folosirii unui cazan ce funcționează pe combustibil solid. Dacă ai un cazan care are nevoie de lemne, brichete, cărbuni etc, pufferul te va ajuta să păstrezi energia și agentul termic mai bine.
Cum alegi un puffer pentru centrală potrivit sistemului din locuință?
Pentru a putea produce un randament cât mai eficient și a economisi cât mai multe resurse, dimensiunea, materialul, dar și volumul pufferului trebuie să fie criterii foarte bine calculate pentru a alege cel mai potrivit produs pentru dvs. Atunci când cumperi un puffer cu o capacitate prea mare sau prea mică, costurile vor crește. Uite ce trebuie să ai în vedere:
În primul rând, volumul pufferului este cel care îți da cel mai simplu răspuns. De câți litri ai nevoie pentru că sistemul să dea cel mai bun randament și să nu rămâi niciodată fără apă caldă, dar nici să nu stochezi prea multă fără rost.
Mai mult decât atât, eficiența unui puffer crește sau scade în funcție de materialul izolator folosit la fabricare, dar și de grosimea acestui strat suplimentar. Nu îți recomand să te oprești la un puffer foarte ieftin deoarece există motive întemeiate pentru prețul foarte scăzut. Ți-am lăsat mai jos o listă de puffere pe care le recomand.
În al doilea rând, ai grijă la numărul de serpentine despre care îți vorbeam anterior. Stabilește foarte clar pentru ce vei folosi pufferul și alege unul care se potrivește perfect sistemului unde va fi integrat și cumpără în funcție de aceste criterii. Cu cât ești mai informat, cu atât vei avea parte de mai multe economii în timpul anului.
Puffer pentru centrală recomandat de magazinul nostru
- Pentru că un Puffer cu două serpentine Ferroli FB2 500 litri este cel mai convenabil puffer atât din punct de vedere al prețului, al randamentului, dar și al aplicabilității, noi îl punem în vârful listei noastre de recomandări.
Pufferul Ferroli FB2 este valabil în mai multe variante începând de la 500 de litri și până la 5000 de litri.
- Pentru cei care își doresc un puffere fără serpentine, recomandarea noastră nu depășește nici 3000 RON și este unul dintre produsele de acest tip care se vinde cel mai bine în magazinul nostru.
Puffer fără serpentină PSM 800L
- Cea mai bună tehnologie de întreținere al agentului termic se regăsește în acest Puffer igienic Woody HYG de 1000L cu serpentină de inox ACM. Acest puffer pentru centrală are izolație termică detașabilă, rezervor din oțel, supapă de siguranță cu o capacitate de 8 bar și o căptușeală estetică din PVC în culoare RAL 9006.
Concluzie
Pufferul este una dintre cele mai bune investiții pe care le poți face pentru sistemul de încălzire din locuința ta. Poate reduce drastic cheltuielile, îți garantează că vei avea mereu la dispoziție agent termic(apă caldă) pentru nevoile tale, iar durata de viață a centralei termice se prelungește considerabil.
Dacă vrei să vezi mai multe modele de Puffere, te invităm să apeși un click aici pentru o imagine de ansamblu asupra categoriei de puffer pentru centrală din magazinul nostru.
Pentru mai multe întrebări și detalii despre puffere, te invit să ne scrii în comentarii. Vom răspunde la toate întrebările.
Buna ziua. Am urmatoarele surse de incalzire; Centrala pe gaz
Centrala pe lemne
Pompa caldura legat la panouri fotovoltaice 6 kw
Panou solar
Suprafata incalzire 200mp + 2persoane
Care este varianta optima de Puffer?
Bună ziua am un termosemineu ferolii pe peleti și apa calda din puffar este urat mirositoare .Cum pot curata puffarul
buna ziua!eu am o centrala ferroli de 37 kw alimentata pe gaze din conducta de gaze nationala. merita sa cumpar un puffer si daca scade consumul la gaz, intru cat eu am conectat o butelie de egalizare si am separat traseele montand si 2 pompe circulatie. multumesc astept un raspuns.